Home Studenti Declarație D230 - 2% din impozit
Declarație D230 - 2% din impozit PDF Imprimare Email
Vineri, 08 Mai 2020 00:00

Dacă încă nu ați depus formularul pentru virarea a 2%/3.5% din impozitul corespunzător anului 2019 și nu aveți stabilită o altă destinație, vă invităm să optați pentru virarea acestor sume către Asociația ELECTRONIS din cadrul facultății noastre.

Formularele tipărite și precompletate cu datele Asociației sunt la sediul departamentelor TcTI/EASI la dl. ing. Daniel Ene și dna ing. Petronela Varvaruc.

Formularul are 2 pagini, trebuie completat cu nume, prenume, CNP și adresa în secțiunea I (Date de identificare a contribuabilului), apoi de semnat la sfârșit (în chenarul Semnătură contribuabil).

Rugămintea este de a completa/aduce formularul la dl. Daniel Ene până cel târziu miercuri, 20 mai 2020, de exemplu când veniți pentru ridicarea cardurilor pentru voucherele de vacanță. Dumnealui le va depune apoi la ANAF ca împuternicit.

Menționăm că, față de anii anteriori, actualul formular are prevăzută posibilitatea să se solicite virarea cotei din impozit pentru 2 ani consecutivi, caz în care anul viitor nu va mai fi nevoie de completat un nou formular.

 

Ultima actualizare în Vineri, 08 Mai 2020 12:50