Complexul National Muzeal "Moldova" Iasi
Muzeul Stiintei si Tehnicii "Stefan Procopiu"
| istoric | muzeu| colectii | evenimente| contact| informatii |

muzeu >> sunet >> aparate cu inregistrare si redare directa a sunetului                                                    >> EN

INREGISTRAREA SI REDAREA SUNETULUI
Aparate cu Inregistrare si Redare Directa a Sunetului

>> galerie foto sunet <<

        Aparatele cu înregistrare-redare directa a sunetului cuprind procedeele de înregistrare mecanica, optica si magnetica. Înregistrarea vocii umane a fost posibila datorita inventiei fonografului de catre Thomas Alva Edison în anul 1877 (brevetat la 15 februarie 1878). Cuvintele „Mary had a little lamb” rostite de Edison stocate si redate pe un cilindru acoperit cu o foita de cositor au constituit marturia acestei impresionante realizari tehnice. Preocupari pentru înregistrarea sunetului pe principiul fonografului au existat si înaintea lui Edison. Astfel, Leon Scott construieste în 1857 FONOAUTOGRAFUL, iar Charles Cros în 1877 realizeaza sistemul PALÉOPFONE. Aceste aparate nu au avut o utilizare practica.
        În anul 1885 Chichester Bell si Clarles Tainter inventeaza un tip de fonograf denumit GRAPHOPHONE, pentru care obtin brevet la 4 mai 1886. Ei utilizeaza ca suport pentru înregistrare si redare cilindrul din ceara, înlocuind cilindrul de cositor utilizat de Edison.
        Fonografele sunt alcatuite dintr-o pâlnie amplificatoare, la capatul careia se afla o membrana elastica (doza), de care este legat solidar acul al carui vârf se sprijina pe cilindrul de ceara. Cilindrul este rotit cu viteza constanta de un motor cu arc de hotel. Prin vibratia membranei, acul se deplasa perpendicular pe cilindrul din ceara sapând un sant elicoidal cu adâncimi diferite în functie de intensitatea sunetului. Redarea se realiza prin simpla deplasare a acului prin santul gravat pe cilindru. Membrana oscileaza urmarind diferitele adâncimi ale santului si produce vibratii ale aerului, similare celor care au produs înregistrarea.
        În 1887 Emil Berliner obtine brevet pentru gramofon, un aparat cu manivela care utiliza la redare un disc si imprimarea se facea prin vibratiile acului, care grava santuri laterale cu adâncime constanta. Din 1888 Berliner produce, prin galvanoplastie, multiplicarea discurilor din ebonita de pe matritele ce contineau prima înregistrare.
        La începutul secolului XX se perfectioneaza gramofonul. Pâlnia pentru amplificarea sunetului este înlocuita cu o cutie de rezonanta. Aceste aparate sunt cunoscute în tara noastra sub denumirea de patefon. Patefoanele au fost larg raspândite si realizate într-o bogata varietate constructiva. Firme renumite ca Victor Talking Machine, The Gramophone Company, Pathé, Odeon, RCA Victor au construit aparate ce au constituit deliciul si amuzamentul generatiilor din primele decenii a secolului XX.
        Nasterea cinematografului la 28 decembrie 1895 a reprezentat un nou mijloc de comunicare si distractie, ce a evoluat destul de repede. De la aparitia sa si pâna în anul 1927, filmul a fost mut, fiind facute numeroase încercari de sonorizare a acestuia. În 1910 Léon Gaumont pune la punct CRONOFONUL, aparat care nu s-a raspândit. Începând cu 1910, Eugène Lauste realizeaza înregistrarea sunetului pe pelicula cinematografica prin metoda optica. Perfectionarea metodei optice a dus la aparitia filmului sonor, iar la 6 octombrie 1927 a avut loc la New York premiera filmului „Cântaretul de jazz”. Filmul sonor a ridicat cinematografia la rang de arta.
        Procedeul magnetic de înregistrare a sunetului a fost experimentat pentru prima data de fizicianul danez Valdemar Poulsen în 1898. Aparatul construit de V. Poulsen, denumit TELEGRAFON a fost brevetat în Statele unite la 21 aprilie 1900 si era destinat mesajelor telefonice. Aparatul consta dintr-un cilindru de bronz pe care era înfasurat în spirala un fir de otel rulat între doi electromagneti, care primeau curent de la un microfon. Inginerul german Stille înlocuieste firul de otel cu o banda de otel lata de 3 mm, iar în 1928 Fritz Pfleumer înlocuieste banda de otel cu o banda de hârtie acoperita cu oxid de fier. Ulterior, aceasta banda purtatoare de sunet este înlocuita cu banda din poliester. În 1941, în SUA si Germania a fost pus la punct, concomitent, magnetofonul cu polarizare si stergere prin curenti de înalta frecventa. Denumirea de magnetofon a fost data de catre firma „Telefunken”. Perfectionarile tehnice aduse aparatului, aparitia tranzistorilor, a circuitelor integrate au dus la diversificarea si miniaturizarea magnetofoanelor, precum si la aparitia unui nou aparat, denumit casetofon.

>> galerie foto sunet <<

| istoric | muzeu | colectii | evenimente | contact | informatii |
EN <<
by: webmaster