Sectorul
Radio prezinta istoria radioului si a radiotehnicii pe plan mondial si
în tara noastra prin grafica, modele si aparate originale.
Dupa ce James Clerk Maxwell descopera legile matematice ale undelor
electromagnetice (1865), Heinrich Hertz demonstreaza experimental
existenta acestora (1888) si Eduard Branly construieste detectorul de
unde electromagnetice denumit "coheror" (1890), inventatorii se
gândesc la folosirea undelor electromagnetice ca mijloc de
comunicare.
Alexandr Popov, un
electrotehnician rus, a construit un aparat detector de descarcari
electrice în atmosfera, caruia i-a marit sensibilitatea cu un
paratrasnet, de fapt prima antena de receptie. La 7 mai 1895, Popov
prezenta o comunicare la Universitatea din Petersburg despre
posibilitatea transmiterii la distanta a undelor electromagnetice,
demonstrata practic în anul 1896 printr-o transmisie
radiotelegrafica pe distanta de 240m.
Guglielmo
Marconi, fizician italian, experimenteaza în iunie 1895
lânga Bologna o transmisie radiotelegrafica pe distanta de 2400
m. În februarie 1896, Marconi pleaca în Anglia unde
îsi breveteaza inventia numita "telegraful fara fir". În
Anglia Marconi a avut toate posibilitatile financiare de a-si duce mai
departe cercetarile perfectionându-se necontenit. În anul
1898 face prima transmisie peste Canalul Mânecii, iar în
anul 1901 cucereste distantele reusind prima transmisie transatlantica.
Inventarea diodei de catre Sir John A. Fleming în anul 1905 si
mai ales a triodei de catre Lee de Forest în anul 1906 a facut
posibila fabricarea în serie a aparatelor radiotelegrafice.
Multa vreme dupa inventarea radioului s-a considerat drept o grava
deficienta faptul ca nu se putea asigura secretul mesajelor transmise
de la statia de emisie catre un destinatar anume. Abia dupa primul
razboi mondial aceasta deficienta devine un avantaj, radioul fiind
folosit ca mijloc de comunicare în masa.
În
anul 1910, Dunwody si Pickard construiesc primul post de radio cu
detector cu galena (cristal de sulfura de plumb). Auditia se facea
în difuzoare de forma unui cornet acustic (haut - parleur) sau
casti de telefonie. În anul 1917 Lucian Levy si Edwin H.
Armstrong descopera, fiecare separat, principiul heterodinarii. Se
construiesc receptoare radio superheterodina superioare calitativ, mult
mai stabile si care nu necesitau multe reglaje.
La
începutul deceniului trei iau fiinta primele radiodifuziuni cu
programe permanente: în anul 1922 în S.U.A., Anglia si
Franta, în anul 1923 în Germania, Austria, Belgia, Olanda,
Norvegia, Cehoslovacia, în anul 1924 în Australia, Spania,
Italia, Suedia, Africa de Sud, iar în anul 1925 în Polonia,
Ungaria, Japonia.
În
aceasta perioada se dezvolta industria electrotehnica care începe
fabricarea în serie a receptoarelor radio. Perfectionarile aduse
tuburilor electronice de catre firme de prestigiu ca: Philips,
Telefunken, Valvo, Tungsram, Mazda, fac posibila diversificarea si
ieftinirea aparatelor de receptie, fara sa sufere calitatea. Se
construiesc în aceasta perioada aparate cu amplificare directa cu
reactie, sau superhetreodina cu difuzoare plasate în interiorul
cutiei. Carcasele erau construite din lemn, bachelita, sau mai rar din
tabla, cu o grija deosebita pentru desingn. Se contureaza anumite
stiluri, firma constructoare fiind recunoscuta dupa modelul aparatului
Cele mai renumite firme constructoare de radioreceptoare prezente si
în muzeu: Philips (Olanda), Atwater-Kent, RCA, Standard (SUA),
Columbia, Marconi (Anglia), Ducretet (Franta), Telefunken, Siemens,
Mende (Germania), Radione, Eumig, Hornyfon (Austria), Baltic (Suedia),
firme care dupa anul 1925 au avut reprezentante si în tara
noastra.
RADIOUL ÎN ROMÂNIA
În
România, primul post radiotelegrafic a fost instalat la Herastrau
de catre ing. Nicolae Vasilescu Karpen. Avea o putere de 150kw cu
lungimea de unda de 11000 m. În anul 1920 a fost înlocuit
cu un post de emisie cu arc electric.
În
anul 1925 a luat fiinta Asociatia "Prietenii radiofoniei" sub
conducerea profesorului Dragomir Hurmuzescu, care si-a propus de la
început sa popularizeze radiofonia prin auditii publice,
conferinte si cursuri de initiere în costructia aparatelor radio.
Sub conducerea profesorului Dragomir Hurmuzescu au loc emisiuni
experimentale la Institutul electrotehnic al Universitatii din
Bucuresti si la Scoala Politehnica.
Un rol
important în popularizarea radiofoniei în tara noastra l-au
avut cele doua reviste de specialitate "Radiofonia" aparuta între
1925-1927si reeditata în anul 1928 si "Radio-Român",
aparuta între anii 1925-1928, când îsi încheie
activitatea din motive financiare. La 3 mai 1928 ia fiinta Societatea
româna de radiodifuziune, iar în iulie, acelasi an
încep primele transmisiuni ale postului de radio Bucuresti, cu un
program zilnic emis cu un post Marconi de 120w antena, instalat
provizoriu în cladirea de pe strada General Berthelot nr. 60.
Aceste emisiuni au continuat pâna în octombrie 1929
când s-a pus în functiune postul Marconi de 12 Kw antena de
la Baneasa. Odata cu încercarile de proba ale postului de la
Baneasa se transmit si emisiuni experimentale pe unde scurte
folosindu-se vechiul post de la Institutul de electrotehnica Bucuresti,
pe lungimea de unda 31-36m, montat de ing. D. Petrascu si un post pus
în functiune la Scoala Politehnica de profesorul Tudor Tanasescu,
cu lungimea de unda de 49m.
În
anul 1935 s-a construit la Bod un post de radioemisie cu lungimea de
unda de 1875m si puterea de 150 kw, cu scopul de a acoperi întreg
teritoriul tarii. În ceea ce priveste emisia prin modulatie
în frecventa, inventie experimentata de americanul Edwin
Armstrong înca din anul 1933, în tara noastra a fost
introdusa abia în anul 1956. Statia experimentala a fost
realizata de un grup de tehnicieni de la Institutul Politehnic din
Bucuresti. Se transmitea zilnic programul I. În anul 1957 a
intrat în functiune si cea de-a doua statie construita de un
colectiv de specialisti ai postului de radio Bucuresti, care transmitea
zilnic programul II.
Pâna
la votarea legii radiofoniei în anul 1925, comertul cu
radioreceptoare a fost sporadic, constând în piese si
aparate introduse în tara de persoane particulare si mai rar, de
unii comercianti. În toamna anului 1925, odata cu
înfiintarea firmei "Radionel" si a Întreprinderii
"Radio-Electrica", destinate exclusiv radiofoniei, se poate vorbi de un
comert cu radioreceptoare în tara noastra. În anul 1927 se
înfiinteaza societatea SAR Philips care comercializa produsele
firmei “Philips” din Olanda.
Dupa darea în folosinta a statiei de la Baneasa si dupa reglarea
problemei tarifului vamal datorita caruia preturile aparatelor si
pieselor radio erau la un nivel ridicat, peste puterea de cumparare a
publicului mijlociu, comertul radiofonic s-a dezvoltat rapid asemenea
tarilor din vest.
În
România nu se poate spune ca au existat firme constructoare de
aparate radio pâna în anul 1949, când a luat fiinta
fabrica "Radio Popular", devenita mai târziu "Electronica".
În anul 1974 fabrica "Tehnoton" din Iasi a început sa
produca o gama diversificata de radioreceptoare portabile si
stationare, în special pentru consumul intern.
| 
| 
|
|
|
| 
| 
| 
| 
| 
| 
|